ANIMA NEWS - Marți, 7 ianuarie, în lacul Eco Park din Ashkelon au fost descoperite păsări moarte.
Testele de laborator au arătat că păsările erau infectate cu gripa aviară de tip H5N1. De regulă, acest virus afectează animalele, dar, în cazuri rare, poate infecta și oamenii.
Biroul de Sănătate din Ashkelon („Lishkat Briut”) desfășoară o anchetă epidemiologică pentru a identifica persoanele care au intrat în contact cu păsările și pentru a le oferi tratament preventiv.
Ministerul Sănătății face apel la cei care au avut contact cu păsările în parc sau în zona lacului – le-au mângâiat, le-au hrănit din mână, s-au jucat – să contacteze Biroul de Sănătate din Ashkelon la numărul de telefon 08-6745809 pentru a evalua necesitatea unui tratament preventiv.
Ca măsură de precauție, Ministerul Sănătății și Ministerul Agriculturii au decis să închidă parcul până la noi informații, pentru a determina amploarea infecției. (Anima News)
0 Comentarii