Ticker

6/recent/ticker-posts

Ad Code

Responsive Advertisement

H.O.R. Israel: Sărbătoarea Luminii la Ierusalim (VIDEO)


ANIMA NEWS
- Joi, la sediul filialei H.O.R. Israel din Ierusalim, s-a desfășurat o impresionantă ceremonie de aprindere a celei de a doua lumânări de Hanuca. În prezența președintelui H.O.R. Israel, Shlomo Abramovici și sub auspiciile președintelui filialei Ierusalim, Marcel Leibovici, care s-a dovedit o gazdă și un organizator de înaltă clasă, rav. av. Iosef Wasserman, rabinul comunității evreilor israelieni originari din România, reales recent în această funcție de noua conducere H.O.R. Israel, a condus evenimentul cu evlavie, respect, căldură și cu note bine marcate de bună dispoziție.

Printre invitați au putut fi remarcați, g-ral Harel Iosef, admor, fost vice șef rabin al armatei israeliene, președintele Asociației conduse de rav. Iosef Wasserman, apreciatul istoric Lucian Herșcovici, dr. Doron Coler, președintele Organizatiei Originarilor din Dorohoi si Împrejurimi (Săveni, Darabani, Mihăileni, Herţa, Rădăuţi Prut), ziariștii Ioana Toff (redactor șef al publicațiilor israeliene în limba română ”Gazeta Românească” și ”Revista Familiei”), Dragoș Nelersa (președintele ASIR, editor al publicațiilor ”Gazeta Românească” și ”Revista Familiei”) și Nando Mario Varga (directorul Agenției de știri Anima News, președinte al Trustului Media Anima și al Institutului ”Memoria Holocaustului” din România), rabini și numeroși invitați.




Lumânarea de Hanuca a fost aprinsă de Shlomo Abramovici, președintele H.O.R. Israel și de admor Harel Iosef.
La invitația rabinului Iosef Wasserman toți cei prezenți au cântat cântece de Hanuca.
Ceremonia s-a desfășurat sub semnul nevoii de LUMINĂ de care avem nevoie toți, în special în aceste zile grele.
În alocuțiunile lor, Shlomo Abramovoci, rav. Iosef Wasserman, admor Harel Iosef, Lucian Herșcovici, dr. Doron Coler, Dragoș Nelersa și Nando Mario Varga, și-au unit gândurile și sentimentele cu cele ale ostaticilor și familiilor lor, s-au rugat pentru pacea sufletească a celor uciși, au pus accentul pe revigorarea activităților evreilor israelieni originari din România, punând un accent deosebit pe constituirea de proiecte și programe care să vină în sprijinul supraviețuitorilor Holocaustului și în implicarea din ce în ce mai profundă în istoria, prezentul și viitorul evreilor originari din România a generațiilor a doua și a treia.
Evenimentul de la Ierusalim a marcat noile direcții și acțiuni productive, în strâns contact cu membrii alialei române, pe care le-a început și este decis să le continue noul președinte H.O.R. Israel, Shlomo Abramovici, conducerea instituției și toți cei care sunt alături de el.
În acest sens, menționăm viitoarea acțiune, aprinderea lumânării de Hanuca, joi, pe care H.O.R. Israel o va organiza în colaborare cu Centrul Comunitar „Beit Iacov – Iosef”.
Mulțumind încă odată președintelui H.O.R. Israel, Shlomo Abramovoci, pentru decizia organizării acestui eveniment la Ierusalim, președintelui filialei, Marcel Leibovici și  tuturor participanților, vă dorim tuturor:

HAG HANUCA SAMEAH!




 

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

  1. În primul rând,Felicitări ptr.emisiunile pe care le faci și ptr.stirile pe care ni le dai.Mult timp nu eram la curent cu știrile de aici din țară,ne înțelegând tot ce se spune.Mult timp am urmărit Kol Israel în limba română,dar am uitat lungimea de undă pe care prindeam emisiunea,iar datorită Dvs.acum sunt la curent cu actualitățile de aici..oare mai există canalul Kol Israel în limba română știu ca se difuza la ia 19.
    Încă odată felicitări alături de mulțumirile mele.HAG HANUKA SAMEAH!

    RăspundețiȘtergere